Un P.R. adevarat
Un P.R. adevarat...
are vocatia prieteniei, e dependent de oameni, eu asa cred. Innebuneste dupa orice persoana care lumineaza prin preajma, ii ia numarul de telefon, o suna la zile importante, o infasoara in atentie, aproape o cloceste ca gaina ouale in cuibar, cu mare grija sa nu se sparga. Pentru ca ii vine, nu fiindca scrie pe fisa postului sau asa zice sefu. Sint multi oameni care habar n-au ce buni ar fi pentru o astfel de meserie. Eu am prieteni care au in singe, in codul genetic datele complete pentru asta, sint simpatici, prietenosi, veseli, joviali, comunicativi, retin tot ce e important legat de prietenii lor si totusi staruie intr-o alta profesie. Iar altii, prinsi in organigrama ca leii in cusca isi scrisnesc maselele, se dau de ceasul mortii, se agata de fiecare om aflat pe lista lui de sarcini ca un naufragiat de scindura salvatoare, numai sa-si faca numarul.
Ei suna persoanele de pe lista. Cu asta se ocupa. Dau telefoane si intilniri. Da, recunosc ca la un moment dat poate sa devina agasant sa formezi numarul de pe hirtie, sa expui aceeasi formula de binete, apoi o intreaga munca de convingere in scopul trasat de sef, acela de a aduna gramada o lume pestrita care chipurile trebuie vazuta -deci fotografiata -la evenimentul cu pricina. Exact cum e la nunta,unde mirii devin P.R., cu deosebirea ca acolo se chinuie sa convinga rude, prieteni, oameni care macar in teorie ii iubesc, in timp ce
P.R.-ul te cheama sa vii linistit, chiar fara bani, te aduce sa bei si sa maninci, sa iti imprastii gratiile mai mult sau mai putin pline de nuri, iar la sfirsit iti ofera ca din partea lui un cadouas, pastrat deseori ca o momeala ieftina, comentata mai apoi rautacios de primitori, dar niciodata atingind scopul final. Pentru ca daca nu te dai in vint dupa meseria ta, in speta organizarea evenimentului, degeaba bifezi toate etapele, inclusiv peschesul, evenimentul tau e sters, palid, petrecerea e una oarecare, care nu are decit calitatea ca trece lejer in casuta <facut>.
An de an am vazut crescind meseria asta, definita prin initiale rostite englezit Pi Ar, dar exprimind deseori mai putin ca formula moldoveneasca cu aceeasi scriere. Creste numarul de titulari, dar scade al celor chemati.
Astazi mi-a telefonat un alt P.R. Ca sa vin la nu stiu ce sindrofie, paranghelie, lansare, nici el nu stia exact, era un pic grabit si chiar iritat ca dupa ce a spus alo si m-a intrebat de nume am ezitat, am facut un joc stupid din punctul lui de vedere, am asteptat cu obraznicie sa aflu cine e interesat de-o asa veste. Foarte nemultumit, m-a mai intrebat o data : doamna cutare? Si eu din nou : dar cine intreaba? Dar cine e acolo? Dar acolo cine e? Daca macar raspundea Tanti Aglaia, ma cumpara. Dar lasa ca nu stia o regula esentiala a conversatiei la telefon, de fapt lui nu-i placea jobul, nu se juca, nu-i placea sa ma cucereasca din vorbe, sa ma faca sa rid, sa ma determine sa vorbesc, sa ma destainui, sa sar, sa topai, sa ii fac confidente, sa devin dependenta de evenimentele lui. La care nici n-am ajuns, n-ar fi fost frumos din partea mea sa refac dialogul ala arid, mi-era sa nu-l deranjez.
Cum ar fi oare ca toti oamenii potriviti sa fie la locurile potrivite? Probabil ca -paradoxal - taaaare plictisitor.
