Adunarea sperantelor aminate.

                                 Adunarea sperantelor aminate.

Spatiul, nu zic, avea prestanta. Aula Academiei Romane. Ce mari personalitati s-or fi perindat pe-acolo, ce lucruri marete nu si-or fi aflat primul scutec, primul biberon cu laptele indraznelii aici. Intentia si ea, una inimoasa, generoasa, data de Asociatia Profesionistilor pentru Progres. Adica oameni care se pricep foarte bine la ceea ce fac si care nu vor sa mai stea deoparte, vor sa injecteze societatii idei generatoare de progres. Se adunasera acolo niste nume cu tot cu purtatorii lor semeti, oameni cu greutate in sfere dezlegate de politic: avocati, actori, sindicalisti, inventatori, comentatori, afaceristi, studenti si normal, ziaristi. I-am recunoscut si eu pe Iustin Capra, Dan Puric, Cosmin Alexandru, Miron Manega, Bogdan Hossu, am facut cunostinta cu alte persoane care si-au etalat parerile in pledoariile lor, dar totul mi s- a parut inghetat la stadiul de gind, dorinta, rar cu reflexe de intentie. Intentie frumoasa, dar de unde s-o apuci? Dac-ar fi taur-ai zice “de coarne”, dar nu e. E doar dorinta laudabila de a antrena o voce mai puternica a societatii civile, dorinta de a aduce romanilor alternativa pe tava, dorinta de a face posibila cu adevarat democratia prin posibilitatea de a reactiona atunci cind se iau decizii care ne privesc pe noi toti- cam asa s-a exprimat Cristian Parvulescu, moderatorul intilnirii cu bune intentii. Dar e doar o plasmuire, exact cum se gindeste la Oscar un aspirant la un loc la facultatea de actorie. Am participat la o adunare gen Parlamentul Romaniei, dar cu limba romana mult mai bogata si mai corecta, cu ironia piscatoare, cu citate mult mai patrunzatoare si mai intelepte, dar cu intepenirea, cu lipsa de finalitate, cu disperarea urletului de care vrem atit de mult sa ne dezbaram. Nu am sesizat suflecarea minecilor si indicarea primei sarcini de indeplinit. Dar poate nu sintem inca insarcinati.