Ea, Olga Tudorache si El, publicul

                              Ea, Olga Tudorache si El, Publicul.

Mi-ar fi placut sa se desfasoare totul intr-o sala mai mare, ca sa poata sa se bucure mult mai multi de evenimentul cu totul deosebit, de onorare a unei mari actrite romane, iar cocktailul sa fie, sigur ca da, cu un grup restrins de apropiati, nu ne intereseaza festinul, treaba lor. Dar spectacolul. Dar posibilitatea de a striga “Bravo” in ziua cind isi serba a optzecea aniversare. Dar sansa de a-I multumi si de a-I saruta mina. Ca totusi romanul tremura de emotie cind i se da hrana sufleteasca, el are si sensibilitatea lui suplimentara de veritabil latin, nu-l interesa decit momentul de teatru impletit cu ziua de nastere a actritei iubite. Nu-l interesa decit sa fie alaturi de Ea. Asa, cum era previzibil, totul s-a desfasurat intre colegi de breasla, cu incarcatura emotionala usor de anticipat, cu acel mesaj complice suspendat in aer, pe care numai cei ce au stat pe scena oferind teatru publicului il pot decodifica. Frumos si asa, dar cred ca publicul merita sa i se dea liber la recunostinta, la tropaieli de entuziasm si urale in rafale, la cintece spontane si plecaciuni sincere in fata unui mare talent care ne face onoarea sa existe in continuare pe scena cu gratie si umor, cu talent si ascutime de spirit. Ce zic eu de public, dar ce merita Olga Tudorache!
Zic eu “mi-ar fi placut”, dar cui ce-i pasa ce mi-ar fi placut mie?!